Referinte
I paint contemporary realism, inspired by pop art, approaching a hyperrealist style. I arrange puppets or objects of consumption that evoke sentimental moods while personally witnessing the hypocrisy of contemporary man’s relationship with objects of consumerism. I want my work to expose contemporary idols and highlight the loneliness of the individual in question.
Dorel Topan, Artists at Home & Abroad, NY Arts Magazine, http://www.nyartsmagazine.com/t/dorel-topan, martie, 2013
Evoluţia profesională, deosebit de consistentă şi dinamică, petrecută între 2005–2012 îi conferă lui Dorel Topan postura de lider al «generaţiei 2000» în contextul Centrului Artistic Baia Mare. Eficiente relaţionări cu mecanismele de promovare instituţională activate mai recent pe piaţa comercializării operelor de artă contemporană românească îl plasează pe Dorel Topan în prima linie a „valului tânăr” din pictura românească actuală.
Pătrunderea lucrărilor sale în circuitul intern şi extern al caselor de licitaţii vine să consacre integrarea tânărului artist băimărean în sistemul cotării oficiale a creaţiei contemporane (Indexul pieţei româneşti de artă. Catalog de randamente anuale (1995–2010) ale celor mai tranzacţionaţi artişti români, Galeriile Artmark, Bucureşti, 2011) şi în bazele de date internaţionale (artprice.com, arcadja.com, artnet.com etc.). Datorită acestei performanţe, Dorel Topan face de acum parte din grupul (încă restrâns) al actualilor artişti băimăreni care au izbutit să pătrundă în sistemul referenţial internaţional al comercializării bunurilor de artă vizuală (Mircea Bochiş, Ioan A. Negrean, Nicolae Apostol şi Andreasz Szánto), alături de alţi „originari” maramureşeni activi acum prin diaspora „naţională” şi internaţională (precum Adrian Ghenie, Mircea Suciu, Bogdan Raţă, Dumitru Gorzo etc.).
Toate aceste repere de legitimare exprimă, prin puterea argumentelor circulaţiei şi cotaţiei valorice în piaţa instituţionalizată, dobândirea unui statut distinct întemeiat pe valorizarea datelor de discurs artistic aflat în plin proces de consacrare naţională şi internaţională. Recitind aceste date, aşa cum se înfăţişează ele retrospectiv în ambianţa recentei expoziţii personale Feţe, lucruri şi interfeţe (Muzeul Judeţean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare», octombrie–decembrie 2012), precum şi între coperţile acestui microalbum, avem de observat că Dorel Topan este promotor al unei viziuni artistice ce îşi revendică rădăcini temeinic fixate în orizontul morfo–sintactic al acelor tipologii de pop art şi hiperrealism care alimentaseră, la vremea lor, prin anii 1960-1970, „rebelionarismul” generaţiei Woodstock. Pe această cale el săvârşeşte un „demers de recuperare” singular (cel puţin deocamdată) în peisajul Centrului Artistic Baia Mare. Fireşte că o asemenea „revizitare” se produce din perspective nu doar recuperatoare, ci şi „re–creatoare” şi se fundamentează pe remarcabila capacitate de instrumentalizare a mijloacelor tehnice de exprimare picturală în cheia unui iluzionism reprezentaţional care, într-un final, produce sinteze de efecte vizuale şi de metaforizare ideatică generatoare de secvenţe ale unui univers ficţional „realist magic”. Pictura lui Dorel Topan ne propune astăzi un discurs direct şi penetrant, de explorare şi exploatare artistică a resurselor ludic–metaforice specifice unui ambient obiectual care vine să definească parametrii celui dintâi autentic „consumerism” socio–cultural din istoria românească a artelor vizuale. Dincoace de cortina unei motivistici artistice de o mare varietate (care îşi captează persuasiv spectatorul în beneficiul căruia „re–inventează” nebănuite virtuţi estetice – sau, cu alte cuvinte, neaşteptate frumuseţi picturale – ale inventarului vieţii domestice!) trebuie să identificăm rafinamentele punerii în scenă a secvenţelor de viaţă cotidiană pe care artistul le construieşte şi le asamblează ca pe un fel de spectacol al „teatrului în teatru”. Cutare sau cutare pretext obiectual se metamorfozează în motiv artistic apt să sugestioneze (uneori în prezenţa, alteori în absenţa antropomorfului) reperele regizorale ale unei partituri actoriceşti sui generis pe care individul o consumă (o joacă) prin înscenări de întâmplări cotidiene. Pe calea unor complicităţi fireşti şi tandre, uneori ironice, alteori grave, dar mai mereu cu rostiri savante în subtext, omul „concret” al acestui început de mileniu devine, astfel, deopotrivă subiect de reflecţie artistică şi partener de comunicare.
Editând acest microalbum de artă, Muzeul Judeţean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare» îşi propune să contribuie deopotrivă la consolidarea pe piaţa artistică contemporană românească a statutului profesional al colegului şi prietenului nostru Dorel Topan, şi la promovarea valorilor actuale produse în Centrul Artistic Baia Mare.
Tiberiu Alexa, microalbum Feţe, lucruri, interfeţe–Dorel Topan, Ed. Eurotip Baia Mare, 2012, p. 3.
(Contempimago).Astfel şi-a intitulat expoziţia de la Galeria de Artă din Baia Mare pictorul si scenograful Dorel Topan, artist cu o carieră începută târziu şi cu studii făcute la Universitatea de Nord din capitala Maramureşului la vremea când alţii se află de regulă în plină maturitate creatoare. Cu toate acestea, artistul are în palmares, judecând dupa cuprinzătorul său CV din pliantul expoziţiei, o activitate febrilă, cu un bun ecou în rândul amatorilor de artă din proximitatea zonei în care trăieşte, dar şi din câteva invidiabile orizonturi de lume.
Se pare că, în acest moment, preocuparea de capătăi a lui Dorel Topan este recuperarea timpului. O face cu meticuloasa disciplină profesională si cu o apreciabilă vervă creatoare. Expoziţia de la galeriile baimarene ale UAP este în buna măsură o demonstraţie în acest sens.
De la bun început trebuie sa remarc că Dorel Topan nu simte nici un fel de presiune din partea a ceea ce aş numi „memoria sau moştenirea Şcolii de la Baia Mare”. Emanciparea faţă de orice poncif de ordin stilistic, suflu cromatic sau model de spiritualitate localist este atât de evidentă, încât arta lui poate dobândi lesne orice paternitate, în orice cardinalitate artistică. Pictura lui de azi este una pe care America şi o parte a Europei imediat postbelice o venerau cu patima descoperitorilor de noi lumi.
Suprarealismul şi vesel-îndemanatica mişcare Pop Art îşi dau mâna dezinvolt în creaţia artistului băimarean, dar cu o detaşare ludica, inteligent speculată, ceea ce il fereşte de exerciţiul mimetic în nota unor mari tendinţe, productive dupa cum se vede şi azi în mai toata lumea.
Dorel Topan pare a fi organic racordat la astfel de fluxuri stilistice. El se simte bine în „citat”, atata timp cât acesta nu-l dominăşi nu-i obturează pornirile de ironism sau de reconsiderare, hai sa-i spunem, postmodernă, a modelelor şi atitudinilor anterioare, cu accente nu o data autobiografice.
Simt nevoia să explic observaţiile de mai înainte cu compoziţia emblematic intitulată Poveste mioritică (Trei prieteni), în care pictorul a „ilustrat” pur si simplu trei butelii de bere foarte la modă, ipostaziate în cheie hiperrealist-fotografică în trei stari de agregare – simboluri moderne ale unei „confrerii” bahice. Ironismul lui Topan este unul simpatic, binevoitor şi strabatut de înfiorări lirice. Precum în „borcaniada” cu trimiteri autobiografice intitulata hâtruCurriculum vitae. Sau în dramatica înscenare de forme/obiecte/personaje transformate (tot în maniera fotografica) în simboluri ale unei existenţei imunde – Unhappy Family…
Exemplele ar putea continua în aceeasi nota a ilustrării ironic-liricoide a unor secvenţe semnificative de viaţă, dar extrase dintr-o ireversibilă si copleşitoare banalitate, care fac din existenţa noastra cotidianăun spectacol deopotriva ridicol şi coşmaresc. Dorel Topan se situează, în filosofia lui pictografică, pe o asemenea punte de comunicare cu semenii.Referintele lui sunt explicite şi de o limpezime fără echivoc.Formele au corporalitate şi o consistenţa semnificativă, usor recognoscibilă. Tehnicile picturii de tip hiperrealist îi sunt familiare şi oarecum la îndemană, potrivite cu nativitatea lui artistică, dar şi cu înclinaţiile sale spre sarjarea imagistică a unui truc mediatic, a unui loc comun sau a unei împrejurări grotesti dintr-o realitate frivolă şi alienantă. Acest fapt este mai vizibil în seria compozitiilor grafice sau pictografice, în care elementele de teatralitate si portretistică realizate în cheie parodică, prin subtile insinuări in „citat” ale unor arhetipuri consacrate de memoria vizuală a umanităţii, sunt foarte evidente (Tacerea lui Vladimir, Die hard, Hasta la vista Babe!).
Dorel Topan este contemporan cu noi prin curajul de a nu renunţa la valorile stilisticeşi timbrale ale unei generatii contestatare, care nu a dobandit nimic, dar nici nu a schimbat nimic. Imaginea lumii este, de fapt, o repetiţie continuă.
Corneliu Antim, Contempimago, 31 august, 2007, Ziarul Financiar
Pregătită de numeroase evocări culturale, pictura lui Dorel Topan ne apare ca o prelungire a discuţiilor despre relaţia dintre ambianţa modern, suprasolicitată de însemnele materiale şi stilul epocii. În creaţia sa, în tipul de hyperrealism pe care îl practică Dorel Topan nu asistăm la o preluare mecanică a realului, ci atitudinea artistului este controlată de o stare subiectivă. Obiectul real este supus unui flux chromatic intens, care modifică în esenţă atributele lumii vizibile.
Constantin Ionescu Prut, fragment din Referat asupra lucrării de doctorat Dinamica orientărilor estetice în pictura contemporană, 17. 07. 201
Dorel Topan identifică, prin abilitatea şi şansa de-a utilize în cercetările sale fuziunea dintre calitatea de artist şi cercetător, starea şi atitudinea istorică de manierism ca fiind reperul plenar cultural de la care se iscă şi se instaurează prerogativele artei noastre modern şi traseul înspre, întru, către contemporaneitate.
Desigur nu putem încheia fară a sublinia calitatea întregii creaţii a artistului, a pictorului Dorel Topan, o calitate careşi datorează reperele plenare de întru excepţional dincolo de datele de dar şi har, de hărnicie şi autenticitate, chiar adăstării domniei sale în şi întru cercetarea teoretică de la investigaţie la reflecţie.
Dorel Găină, fragment din Referat asupra lucrării de doctorat Dinamica orientărilor estetice în pictura contemporană, 17. 07. 2011
Autorul detectează dinamismul social prin rupture destructurarea delocalizarea dizolvarea structurilor teritoriale şi a ierarhiilor sociale fixe, cultura de masă, industria culturii interfaţa la mesaj pe gustul publicului, scăparea de rigoarea religiei şi a eticii, etica mass-media, cinema-ul, siturile de socializare, relaţiile virtual, însingurarea şi depresia.
Discursul artistic este structurat pe mai multe pakliere subliniind simptomatica artă-antiartă, iraţionalitatea şi subiectivitatea artistului, arta egal viaţa, suprapunerea trecut-prezent, arta ca parte a comerţului şi industriei, artizanatul, tehnici şi subiecte populare, imitaţia, reansamblarea, arta împrumutului şi simulacrului, copia etc. Referitor la creaţie găsim aceeaşi proiecţie cultural: în prima etapă artistul s-a orientat spre unmodel de gândire şi practică umanistă, generată în matricea renascentistă şi dezvoltată de soluţiile detectate în Manierismul târziu asupra căruia îşi focusează interesul. Ulterior, planul cultural i-a canalizat atenţia spre propensiunile Pop Art şi Hiperrealism şi posibilitatea validării lor în contextual actual al artei româneşti, găsind în acestea posibilitatea datelor cultural contemporane, interferenţiale istoric şi motivate de somaţiile contingente, precum subliniază însuşi autorul
Ioan Pop Augustin, fragment din Referat asupra lucrării de doctorat Dinamica orientărilor estetice în pictura contemporană, 17. 07. 2011
Consecvent unei estetici fundamentale pe absorbţia non-conflictuală a mentalităţii culturii urbane, pictura artistului vizual Dorel Topan işi revendică motivarea din prisma definiţiei, imprecis formulată, deocamdata, a postmodernităţii. Declamarea acestei optiuni estetice justifică, par escellence, natura artei sale de provenienţă multipla şi construită pe experimentarea sincretică a diferitelor citate stilistice istoricizate.
Tentat de noile abordări perspective ale realului ( Pierre Restany ), ce s-au impus în artele vizuale începand cu deceniul şase al secolului trecut, demersul estetic al artistului se situează în proximitatea atitudinilor asociate cu intentia desacralizării operei de arta, prin permanenta oscilare între arta si simbolurile vieţii cotidiene, respectiv ale societăţii de consum în special. Invocate obsesiv, formele recognoscibile ale universului său domestic gloseaza latura poetica a cotidianului, care devine transpus vizual prin maniera (hiper) realismului fotografic si al iconografiei specifice pop-art-ului.
Compoziţional, majoritatea lucrărilor lui Dorel Topan se înscriu în formula clasicizată a genurilor artistice clasicizate, cel al naturii statice. Paralel, artistul încearcă o recuperare insistentăa experientei îndelungate a detaliului realist, caracteristic picturii, teatrului sau prozei din secolul al XIX-lea (Curly situation with cool rubber duck, Sweet lunch).
Astfel, poncifuri comerciale de genul cutiilor de bere, jucăriilor de plastic, papuşilor de pluş sau a recipentelor de sticlă sunt juxtapuse elementelor abstracte din arealul lumii vegetale şi sunt antrenate în raporturi relaţionale. Respectiv asocieri usor bizare. Toate acestea sunt proiectate pe un fundal conceput în traditia abstracţionismului, ca punte între iconografia unei mitologii personale şi un model stilistic relecturat.
Ambivalenţa naturii statice olandeze prin rigoarea compoziţiei, sau dimpotriva, unul iconoclast, de respingere a oricărei fetişizari a artei, în maniera practicată de americanul Tom Wesselman.
Însa, automatismul copierii obiectelor ce populeaza ambianţa citadină nu se produce prin prisma instrumentelor suprarealiste, adica cenzurat de filtrul subconştientului si al implicării straturilor profunde ale psihicului (asa cum, cred că eronat au fost interpretate unele lucrari ale artistului), ci printr-o selecţie aleatorie a formelor şi o înregistrare aproape placidă al unui univers pur vizual.
Obiectul supus selecţiei, beneficiazăîn spaţiul plastic de o existenţă insulară, nu doar prin izolarea de mdelul său ambiant, ci şi prin anularea oricărei încercari de comunicare cu obiectele alăturate, sau dimpotrivă, este antrenat în relaţii ce transmit mesaje cu caracter alegoric, metaforic, parodistic sau ironic (Free falling, Unhappyfamily, Părosul).
Paradoxal, însa aceasta selectare a obiectelor comportăşi o înclinatie spre nostalgie si romantism, pe care artistul o resimte vis-a-vis de universul genuin şi pierdut al copilăriei (Curriculum vitae, Vârstele pacatului, Candy).).Întoarcerea paseistă spre trecut si vizualizarea acestui sentiment prin pretextarea obicetivităţii, tradează disponibilitatea personalităţii artistului de a conferi o interpretare lirica a vieţii şi nu doar rezumarea la o simpla consemnare mimetica a atributelor specifice civilizaţiei standardizate.
Exista o categorie aparte a lucrărilor lui Dorel Topan care, dimpotrivă, sunt epurate de astfel de semnificaţii si nostalgii. În astfel de cazuri, polemica ascunsă si uneori exacerbată cu lumea care legiferează mitul obiectului, este preferata în schimbul autoritaţii resentimentelor (seria International meeting). Fascinat de omniprezenţa insinuată a cutiei de bere, ca simbol al unei existenţe consumiste, artistul elaborează compoziăii formale cu lucrări aparţinand lui Andy Warhol, Jasper Jones, sau mai nou Richard Prince si anticipate de japoneza Yayoi Kusama, implicăşi presupune nu doar ideea obiectului-deseu recuperat împreună cu propria sa biografie si memorie. Ca urmare, Dorel Topan încearcăsa evite monotonia formelor standardizate prin recuperarea acestora in momentul izolarii, distrugerii si aruncării, dar in acelaşi timp demasca o anumita ipocrizie puritana şi mercantilă a societaţii contemporane.
Recursul la un vocabular pictural dominat de inventivitatea formelor artistice, dexteritatea abordarii si uneori mixării unor tehnici diverse (pastel, airbrush, acrylic, ulei), respectiv libertatea sensurilor proliferate prin specificitatea unei opere deschise si căreia i se supune, sunt doar cateva argumente pentru justificarea unei opere complexe semnate de Dorel Topan.
Eniko Botiş, Dorel Topan, Din mitologia unei poetici cotidiene, Ed. European Art Gallery, Bucureşti, 2011, p. 3
Artistul băimărean Dorel Topan face figura aparte în peisajul pop-art-ului românesc prin umor şi stapânirea perfectă in cheie realist-suprarealistă a formelor banale într-o gama coloristică puternicăşi în acelasi timp inviorătoare
Radu Boroianu, aprilie, 2011.
Sunt convins că va veni o vreme în care Dorel Topanani, va fi un nume important în peisajul artelor plastic, nu numai băimărene. Nefiind nici critic, nici istoric de artă, am totuşi puterea să affirm că, peste o vreme, Dorel Topan se va vinde bine. Unul din argumentele mele este lucrarea lui Dorel Topan Care poartă numeleNuca-n perete. E o lucrare remarcată şi de critica de la Bucureşti. În cuvântul de deschidere la Anuala Artelor 2004, Adrian Silvan Ionescu elogia lucrarea lui Dorel, încadrând-o în tematica postmodernistă a rezolvării unor cutume accumulate de-a lungul manierelor stilistice şi curentelor artistice ce încearcă, printr-un limbaj propriu, să redea o naraţiune specifică doar picturii., un student (încă) de 41 de
Ioan Botiş, Gazeta de Maramureş, octombrie, 2004.
O interesantă sinteza culturală efectuează Dorel Topan în compendiile sale de capodopere ale lumii concentrate pe lobii unui creier, pe un ghem de tort sau pe o… nuca (Compoziţie, Nuca-n perete, unde sunt date citate din Van Eyck, Rafael, Leonardo, Vermeer, Hals, Chardin, David etc.).
Adrian-Silvan Ionescu, Anuala Artelor, Baia Mare 2004, Observatorul cultural, nr. 246
Tablouri în care porcul are aripi şi zboară, Mugur Isărescu apare cu o aură creată de o monedă, figura unui suporter are culorile curcubeului iar un moş ştirb este „Cool man” oferă Dorel Topan clujenilor, într-o expoziţie deschisă luni seara la Galeria „Alianţa Artelor” din Piaţa Unirii nr. 1-2.
Mihai Gădălean, De la biserica lui Moromete la puşca lui Terminator, Foaia de Transilvania, 12 mai 2009
În expoziţia sa clujeană, Topan practică un soi de hiper-realism satiric, prin care „distruge” aşa-zisele mituri ale lumii de azi. Cu o privire de caricaturist, artistul reproduce „bubele” spaţiului proxim. Ironic, chipul unui bătrân ridat şi ştirb este intitulat „Cool man”, o statuetă a lui Lenin apare printre sticle şi pahare, portretul lui Mugur Isărescu este „sanctificat” de aura unei monede, iar Arnold Schwarzenegger e prezent într-un colaj ca un fel de simbol al „valorilor” umanităţii. Un bidon de ulei şi o doză şifonată de cola completează gama de sugestii a expoziţiei, alături de manechinul de plastic îmbrăcat sexy în lenjerie provocatoare.
[…] în spiritul unei postmodernităţi întemeiate pe ironie, sarcasm şi sinceră simpatie cu reverberaţiile realului metaforizat.
Dorel Topan are o sensibilitate picturală fals realistă. Animalele de plus, închise în recipiente sterile, pe care le vedem în tablourile sale sunt frizate de lipsa emoţiei. Opera sa confruntă realitatea cotidiană cu această lipsă de sentiment care locuieşte în societatea modernă. Visul este ucis de realitate. Aceste tablouri sunt o avertizare
Jan de Maere , catalog la Afinităţi elective, o privire belgiană asupra culturii româneşti, p. 16, aprilie, 2012, Ed. Daia Thalheim
La prima vedere, lucrarile lui Dorel Topan iti dau o senzație de familiaritate, atat prin tehnica, cat si prin subiecte, majoritatea fiind cu usurinta etichetate ca scene de natura statică. Modul in care sunt trasate inspira o tehnică cunoscută: artistul transpune scenele folosind hiperrealismul fotografic si iconografia specifica pop-art-ului. Folosind tehnici mixte şi făcând apel la imagini simbol, Dorel Topan construieşte un limbaj de comunicare personalizat cu fiecare privitor în parte. Talentul său se manifestă atât în pictură cât şi în scenografie, iar meritele i-au fost recunoscute pe deplin, repurtând un success notabil atât la consumatorii de artă contemporană cât şi la critica de specialitate.
Maşina timpului se opreşte unde vrea artistul, apoi urmează un joc de-a „Recunoaşte-ţi personajul?” cu timp de gândire. Încadrat în liniile directoare ale Pop Art-ului, Dorel Topan nu face rabat nici de la umor, de la o rece şi oarecum didactică analiză a societăţii. Consumăm pe bucăţi, apoi refacem întregul. Ne legăm tocmai de fragmentele ancorate în timp şi spaţiu. Suntem un număr impresionant de individualităţi, piese disparate sau piuliţe ale unui angrenaj care funcţionează doar pe bază de emoţii şi sentimente. Dar ce le generează? Care este carburantul, forţa care pune în mişcare motorul?
Artistul dă o soluţie, tocmai acele simple trăiri: iubire, prietenie, admiraţie, regret şi mulţumiri, pe care le uităm într-o staţie, un aeroport, pe o masă într-o cafenea. Ne macină stresul şi ne încîntă un răsărit. Bombardaţi de reclame cu imagini impuse, repetate obsesiv, sfârşim epuizaţi de orice fărâmă de originalitate. Ne salvează un creator de frumos, un artist pentru care lumea care trece pe lângă el pe stradă reprezintă un partener de dialog. Ceea ce este admirabil pentru lucrările lui Dorel Topan este faptul că au proprietîţi curative. Vindecă teama de trecut, present sau viitor cu un zâmbet. Amintirile, chiar dacă sunt îndesate într-un recipient, nu sunt pierdute pe vecie, iar dozele de aluminiustrivite de o forţă demnă de un supererou reciclează o stare de contemplaţie, meditaţie, întrebare şi răspuns. Un sfat pentru privitor: lucrurile nu sunt statice, forme ;I culori pe o suprafaţă plană, ci dinamice, puternic energizante, reprzintă o mănuşă aruncată fiecăruia dintre noi. Un subiect de dezbatere, o provocare, o întrebare îndrăzneaţă care cere un răspuns.
Mariela Vanu, Dorel Topan, Tămăduitor de suflete, Căminul, nr. 3, Bucureşti, 2013, p. 74